Capitolul 26 – Trădare şi iubire

E.P.O.V.

Am plecat imediat ce soarele a apus şi ne-am îndreptat spre pădure. Nu departe de ieşirea din Chicago, am dat de o pădurice. Nu eram sigur că vom găsi prea multe animale pentru a ne satisface foamea, dar era mai bine decât să o văd pe Alexys flămândă. Am auzit nişte zgomote făcute de un animal. După miros părea a fi o căprioară. Am îndemnat-o pe Alexys să se hrănească şi a plecat în direcţia din care venea mirosul. Se pare că îi era destul de foame, pentru că s-a repezit la gâtul animalului şi l-a secat de sânge. A mai atacat vreo două căprioare şi apoi a venit la mine. Bineînţeles că ţinuta ei era compromisă.

–          Te-ai săturat?

–          Da, mă simt mai bine. Cred că ar trebui să mă schimb.

–          Este un mic lac puţin mai încolo, unde te poţi spăla. Te aştept aici.

–          Dar tu nu mănânci?

–          Nu am nevoie.

–          Edward, ochii tai spun altceva.

–          Ei bine, asta este o pădure micuţă şi nu sunt atât de multe animale, mai bine păstrez pentru tine. Eu mă pot descurca, însă tu vei mai avea nevoie până plecăm. Doar nu ai vrea să fim nevoiţi să întrerupem vacanţa din cauza acestui lucru.

–          Nu, sigur că nu, doar că aşa cum eu trebuie să mă hrănesc trebuie să o faci şi tu. Dacă nu o să mai găsim animale o să ne descurcăm noi. Nu vreau ca din cauza mea să nu îţi potoleşti setea.

–          Sunt bine.

–          Te rog. s-a apropiat de mine şi mi-a apucat faţa în mâinile ei. Mi-am îndreptat mâna spre chipul ei şi i-am curăţat o picătură de sânge ce stătea în colţul gurii ei, apoi l-am pus pe buzele mele. Nu puteam să rezist la rugăminţile şi la ochii ei atât de frumoşi.

–          Bine. O singură căprioară. m-am dat eu bătut. Ea m-a îmbrăţişat bucuroasă şi a fugit să se schimbe.

Mi-am lăsat instinctul să pună stăpânire pe mine şi am găsit un cerb la câţiva metrii depărtare. Era destul să îmi potolească setea până ne întorceam în Denali. L-am pândit dintr-un tufiş, astfel încât să îl las să simtă că moartea este atât de aproape de el. Simţeam frica pe care o emana şi m-am gândit că nu este timp de mai mult aşa că l-am atacat. A încercat să scape din mâinile mele, dar eram mai puternic ca el şi braţele mele erau în jurul gâtului lui. Mi-am afundat colţii în cerb şi am putut simţi sângele lui curgând pe gâtul meu. Era atât de bine. Chiar dacă aveam atât de mulţi ani de existenţă, încă mai puteam simţi arsura din gât. Nu era aşa puternică, la fel ca la început, dar dacă nu mă hrăneam putea deveni supărătoare. După ce am terminat de mâncat, m-am întors să mă întâlnesc cu Alexys.

Arăta mult mai bine, după ce s-a spălat. Oricum era mult mai bine ca ultima dată, când a fost plină de sânge şi hainele distruse total. Alergam când am văzut-o şi m-am oprit la câţiva centimetri de ea. Am analizat-o începând de sus de la părul lăsat liber pe umeri şi ochii ei de un auriu strălucitor. Bluza albastră, fără bretele, arăta extraordinar pe pielea ei albă, iar fusta neagră îi punea în evidenţă picioarele lungi. Fata asta avea să mă omoare dacă se mai îmbrăca în albastru. Mi-am ridicat privirea de la picioarele ei şi am rămas blocat în privirea ei caldă.

–          S-a întâmplat ceva? a întrebat încet.

–          Nu, doar că…eşti atât de frumoasă. nu mă puteam abţine din a spune adevărul. Indiferent care aveau să fie consecinţele, ştiam că este o femeie frumoasă şi nu puteam să ascund asta.

–          Edward…a lăsat privirea în jos…ar trebui să ne grăbim. Nu vreau să pierdem nici o clipă din vacanţa noastră.

–          Sigur. mi-am revenit eu, o dată scăpat din capcana ochilor ei. Am vrut să încep să alerg, dar când să trec pe lângă ea, m-a prins de mâna.

–          Şi Edward…mulţumesc pentru compliment. m-a privit şi eu am vrut să mă apropii mai mult de ea, să o iau în braţe şi să fie numai a mea, dar ea a fugit şi eu am rămas singur în urma ei. Am considerat gestul ei ca fiind unul învăţat de la Emmett şi nu făcut din cauză că îi era teamă de mine. Mi-a demonstrat de atâtea ori că este în stare să facă orice îi zic, aşa că am rămas la varianta cu Emmett.

Când am ajuns înapoi în oraş, ne-am comportat ca doi oameni normali. Am vizitat fântâna Buckingham şi ne-am plimbat pe străzile oraşului. Era atât de frumos, atât de încântător…atât de perfect. Mă plimbam lângă o fiinţă atât de minunată, care atrăgea privirile tuturor bărbaţilor, indiferent dacă erau căsătoriţi sau nu, tineri sau bătrâni. Eram atât de gelos şi totuşi bucuros că ceilalţi oameni mă invidiau fiindcă eram la braţ cu o asemenea tânără. Gândurile lor nu erau prea încântătoare aşa că le-am blocat, pentru că nu vroiam să mai văd imagini din minţile lor bolnave. M-am bucurat de restul serii în compania lui Alexys, care mi-a arătat cele mai simple şi totuşi atât de speciale locuri, de unde te puteai bucura de liniştea marelui oraş sau de frumuseţea luminilor ce înconjurau Chicago-ul.

Spre dimineaţă când am ajuns la hotel, nu am mai adus vorba de acea întâmplare din pădure. Eu eram prea zăpăcit de prezenţa ei pentru a mai ştii ce vorbesc. Eram doar de trei zile plecaţi şi chiar dacă încercam să uit, mă tot gândeam la Alice, şi dacă mi-a luat în serios regulile. Aş fi vrut să o sun. Am vrut să o sun de când am ajuns aici, dar îmi şi imaginam cu enervată, Alice îmi închide telefonul în nas şi nu o să mai aflu nimic. O să încerc să mai aştept câteva zile, astfel încât trebuie să am încredere în surioara mea. Eram atât de concentrat în gândurile mele încât nu am auzit-o pe Alexys şi m-am trezit cu o pernă în faţă.

–          Doamne, Edward, vorbesc cu tine de 5 minute şi tu nu reacţionezi.

–          Scuze.

–          Eşti bine?

–          Mă gândeam la cei de acasă. nu am minţit când am spus asta. Alice făcea parte din familia mea, şi ai mei încă o considerau pe Bella ca membră a familie Cullen, deci erau de ai casei.

–          De ce nu le dai un telefon? Sunt sigură că Esme este îngrijorată că am plecat fără să îi spunem.

–          Bună idee. am aruncat cu perna în ea.

–          Hei! Nu este corect. Eu doar încercam să te aduc în prezent, cine ştie pe unde bântuiai cu gândul.

A început o adevărată bătaie cu perne. Era doar o joacă pentru că amândoi am renunţat să ascultăm instinctele vampireşti. Eram ca doi copii ce nu aveau altceva de făcut şi s-au gândit la ceva boacăne. Am încercat să păstrăm pernele întregi, însă vreo două s-au rupt şi o grămadă de pene zburau prin cameră. La vederea acestui lucru am zis că mă dau bătut şi m-am aşezat pe marginea micuţei canapele din faţa patului.

–          Asta înseamnă că am câştigat! s-a bucurat ea în timp ce a venit în faţa mea şi mi-a aruncat pentru ultima dată perna în faţă. Totul s-a întâmplat foarte repede, încât nu a avut timp să reacţioneze. Am tras-o spre mine şi m-am răsucit cu ea, astfel încât Alexys se afla acum întinsă pe canapea şi eu eram deasupra ei. Nu gândisem când făcusem acest gest, că aveam să fiu atât de aproape de chipul ei. Ochii îi erau încărcaţi de emoţie şi buzele ei roşii mă atrăgeau atât de tare. Aminteşte-ţi că este ca şi sora ta. Ai putea să o săruţi pe Alice? ţipa conştiinţa la mine. Nu, cu siguranţă, nu!

–          Cred că am să dau până la urmă acel telefon. i-am făcut cu ochiul şi m-am ridicat.

M-am dus la baie pentru a-mi reveni. Mă simţeam ameţit şi îmbătat de prezenţa ei. Câteodată asta era bine, dar alte ori era atât de profund încât uitam de locul în care mă aflam şi de cei din jur. O scurtă privire în oglindă, şi am văzut că aveam pene până şi în păr. Cred că celor de la curăţenie nu o să le prea placă. Am chicotit la acest gând şi mi-am curăţat părul. Când m-am întors în cameră, Alexys stătea în pat şi se uita pe fereastră. Puteam să văd că se gândea la ceva important. Nu şi-a întors privirea decât atunci când m-am aşezat în pat lângă ea. Mi-a zâmbit şi nu a spus nimic văzând că aveam telefonul în mână. L-am sunat pe Carlisle şi a răspuns imediat.

–          Edward, fiule, sunteţi bine?

–          Tată, stai liniştit suntem foarte bine. Presupun că Alice v-a anunţat de faptul că am plecat.

–          Da. Ne-a spus că lui Alexys i-a fost dor de casă şi tu te-ai dus cu ea.

–          Şi mie îmi era dor de Chicago. Şi ne-a făcut foarte mult bine, să revenim acasă.

–          Mă bucur, Edward. Dar, te rog, să ai grijă de Alexys, s-ar putea ca unele din lucrurile de acolo să îi trezească amintiri neplăcute, şi nu vrem să îi fie mai greu după aceea.

–          În regulă, tată. Îţi promit că am grijă de ea, ca de propria viaţă. m-am întors să mă uit la Alexys şi am văzut un zâmbet frumos pe chipul ei şi ochii ei care îmi spuneau un mulţumesc tăcut.

–          Sunt sigur. Am încredere în tine.

–          Esme ce face? Sper că nu s-a supărat din cauza plecării noastre.

–          Sigur că nu. Mi-a luat ceva să o fac să se liniştească, dar după ce a vorbit şi Alice cu ea, a fost bine.

–          Pot să vorbesc cu ea?

–          Sigur, fiule. l-am auzit coborând repede scările, probabil era în birou, deşi mă miram că la o oră ca asta el este acasă, apoi i-a spus mamei că sunt la telefon.

–          Edward, scumpule!

–          Mamă, sunt bine! Nu-ţi mai face griji. Îmi pare rău că am plecat fără să îţi spun.

–          Am crezut că ne-ai lăsat iar. Nu vroiam să cred că vor trece din nou luni până te voi vedea.

–          Nu sunt luni, doar o săptămână. O să treacă repede.

–          Ştiu, Edward, dar după ce am stat atâta timp fără să te văd, acum îmi este frică să nu te mai pierd.

–          Nu o să mă pierzi niciodată. Întotdeauna o să fiu băieţelul tău neastâmpărat. Esme a chicotit.

–          Nu mai rău ca Emmett.

–          Mamă!!! l-am auzit pe Emmett ţipând, de parcă ar fi fost lângă Esme.

–          Of, dragule, sper că vă distraţi. Şi să ai grijă de Alexys, este ca o fiică pentru mine. Nu aş vrea să păţească ceva. De aceea mă bucur că eşti acolo cu ea.

–          Este foarte frumos aici, Esme. Ar trebui ca la următorul congres, să te ia Carlisle şi pe tine. Iar în ceea ce o priveşte pe Alexys este pe cele mai bune mâini. am chicotit.

–          Mersi, Edward, că eşti atât de înţelegător. Abia vă aştept acasă.

–          Mai este puţin şi venim, mamă. Salută-i pe toţi de acasă.

–          O să-i salut pe toţi mai puţin pe Alice, pentru că iar a plecat pe nu ştiu unde la reduceri.

–          Se întoarce ea. da, reduceri, pe naiba!

–          Te iubesc, fiule!

–          Şi eu, mamă.

Am închis şi pentru câteva minute am rămas cu gândul la Alice. I-am format numărul şi am vrut să sun, dar vocea lui Alexys m-a întrerupt, aşa că am băgat telefonul înapoi în buzunar.

–          Cele mai bune mâini, ha? a întrebat ea, ridicând o sprânceană şi încrucişându-şi mâinile la piept.

–          Te  plângi de ceva? am zâmbit eu.

–          Doar de dezastrul pe care l-ai făcut în cameră şi de încăpăţânarea de care dai dovadă.

–          Tu ai început cu perna. Şi eu nu sunt încăpăţânat deloc.

–          Ai cerut-o! Nici nu mă băgai în seamă.

–          Eram pierdut în gânduri.

–          Dacă am rezolvat problema cu pernele, de care tu eşti vinovat, dovedeşte-mi că nu eşti încăpăţânat!

–          Cum? am renunţat să mă mai contrazic cu ea pe tema bătăii cu pernele.

–          Sun-o pe Bella!

–          Nu! am reacţionat imediat.

–          Edward, ai zis că nu eşti încăpăţânat!

–          Nu este vorba de asta. m-am ridicat şi m-am dus spre balcon. Nu vreau să-i mai stric viaţa. Este fericită alături de Jacob şi aşa vreau să rămână.

–          Dar dacă nu este? Dacă încă te iubeşte pe tine? Dacă te aşteaptă să te duci după ea? Nu ai vrea să o ştii cu adevărat bine?

–          Alexys, te rog! am ţipat la ea fără să mă întorc să o privesc. Regretam că am făcut asta şi mă aşteptam să plece şi să nu mai vrea să mă vadă, dar ea a venit în spatele meu şi m-a îmbrăţişat. Şi-a pus capul pe mine şi m-a înconjurat cu braţele ei albe.

–          Îmi pare rău, Edward! Te rog, iartă-mă! Nu trebuia să deschid această discuţie. Ştiu cât de mult te doare. Îmi pare rău!

–          Nu-i nimic, Alexys! Eu sunt vinovat. Nu trebuia să ţip la tine. Îmi pare rău, nu o să mai fac asta!

–          Am meritat-o! Ştiu că am meritat-o!

–          Of, acum cine este încăpăţânat? m-am întors şi am sărutat-o pe frunte, strângând-o mai tare în braţele mele. Nu vroiam să-i mai dau drumul niciodată.

–          Cred că eu. a mormăit în pieptul meu şi eu am chicotit.

Soarele a apus curând şi am mers să ne plimbăm. Alexys mi-a cerut să mergem la casa ei. Vroia să o mai vadă o dată. M-a condus pe străzile oraşului până acolo. Nu era departe aşa că nu ne-a luat mult timp să ajungem. Puteam simţi tensiunea care îi străbătea corpul şi creştea cu cât ne apropiam mai mult. Mi-am pus mâna în jurul taliei ei şi am tras-o spre mine. Şi-a lăsat capul pe umărul meu şi s-a mai relaxat.

–          Eşti sigură că vrei să faci asta? i-am şoptit la ureche.

–          Trebuie să o fac.

–          Poate să îţi facă mult rău această revedere. Chiar nu aş vrea să păţeşti ceva.

–          Nu o să păţesc nimic şi este ultima mea şansă să o mai văd.

–          Putem veni aici oricând vrei, doar că eşti de puţin timp vampir şi poate să te afecteze.

–          Nu stăm mult.

–          Îmi promiţi că dacă nu te simţi bine, plecăm?

–          Promit! mi-a zâmbit atât de dulce, încât nu puteam să îi refuz nimic.

Am intrat într-un cartier liniştit cu case luminate. Nu erau case scumpe şi mari, dar erau frumoase în felul lor. Puteam vedea pe geam familiile stând la masă împreună şi luând cina în linişte şi armonie. Îmi era dor de astfel de momente, când eu şi părinţii mei stăteam aici în Chicago, şi mama pregătea o masă plină de bunătăţi. Alexys a strâns mai tare braţul din jurul taliei mele când am ajuns în faţa unei case de cărămidă cu un gazon îngrijit în faţa ei. Toate geamurile erau acoperite şi uşile închise. Pe uşa principală era un semn mare cu „De vânzare”.

Alexys a ţâşnit din braţele mele şi a fugit spre casă. A atins zidul cu mâna şi parcă vroia să caute orice schimbare. A dispărut din raza mea vizuală şi am crezut că vrea să înconjoare casa, dar nu a mai apărut. Speriat de orice i s-ar fi putut întâmpla am plecat după ea. Stătea într-un leagăn puţin decolorat şi se gândea la ceva. Mi-aş fi dorit atât de mult să îi pot auzi gândurile, însă ştiam că dacă aş întreba-o mi-ar răspunde sincer.

–          Alexys, eşti bine? am întrebat-o în timp ce ea îşi presa capul de bara leagănului.

–          Nu îmi amintesc prea multe. Mi-aş fi dorit să îmi aduc aminte de nopţile de sărbătoare pe care le petreceam împreună sau când tata îmi citea o poveste înainte de culcare. Era cel mai bun la asta. a chicotit. Sunt doar imagini neclare în capul meu. Îl văd acolo în fotoliul din faţa patului meu şi totuşi nu îi aud vocea. Sau când o ajutam pe mama în bucătărie. Împreună făceam cele mai bune clătite. Deşi acum nu cred că mi-ar mai plăcea gustul lor. Îmi este aşa dor de ei, Edward! Chiar îmi lipsesc.

–          Ştiu, dar o să fie bine. O să vezi.

M-am aşezat şi eu în leagăn şi am luat-o în braţe. Stătea pe picioarele mele şi cu capul în scobitura gâtului. Mi-am pus mâinile în jurul ei pentru a nu se mai simţi singură şi am început să balansez leagănul.

–          Ştiu cât de greu este pentru tine şi că eu nu îi voi putea înlocui niciodată pe părinţii tăi, însă vreau să mă laşi să fiu alături de tine. Carlisle şi Esme ţin foarte mult la tine şi te consideră ca pe fata lor. Mi-au spus să am multă grijă de tine.

–          Îţi mulţumesc pentru tot ce faci pentru mine, Edward! Nimeni în afară de părinţii mei nu a  mai avut aşa grijă de mine. Şi eu ţin la familia ta şi ştiu că de acum încolo ei vor fi şi familia mea, însă îmi este puţin greu să mă obişnuiesc cu asta. Mi-am iubit părinţii foarte mult şi să rămân dintr-o dată fără ei în grija altcuiva, parcă este un coşmar din care vreau să mă trezesc. şoaptele ei reci îmi gâdilau pielea. A făcut o pauză şi apoi a continuat. Dar nu vreau ca tu să dispari. Tu eşti cel care face ca acest coşmar al meu să fie mai puţin urât. Nu ştiu ce m-aş face fără tine, Edward!

–          Nici nu o să dispar, Alexys! Promit! Va trebui să mă suporţi o eternitate. Şi să ştii că este o perioadă foarte lungă de timp. am zâmbit la ea şi faţa ei s-a luminat puţin.

–          Cred că mă pot descurca cu asta. Ştii, viaţa de vampir şi eternitatea nu mai par aşa rele dacă eşti şi tu în ele.

Puteam să simt că îi este mai bine. Se relaxase ca de fiecare dată când vorbeam sau îmi puneam mâinile în jurul ei. Ne legănam încet şi în linişte. Nici unul nu a mai spus nici un cuvânt. Nici în cartier nu era prea mare gălăgie. Se pare că acest loc era chiar foarte frumos. Şi mie mi-ar lipsi asemenea momente din copilăria mea. Vroiam să o ajut pe Alexys să îşi aducă aminte de clipele frumoase petrecute cu părinţii ei, însă nu aveam cum. Era probabil singurul lucru pe care nu îl puteam face, ca ea să fie fericită, dar înţelegea asta. Dacă nu aş fi ştiut că nu poate dormi, aş fi jurat că aţipise în braţele mele. Nu se mişca nici un centimetru şi era atât de liniştită şi relaxată. Nici eu nu vroiam să mai plecăm vreodată de aici, dar cu cât stăteam mai mult cu atât îi făcea ei mai rău şi avea să fie mai greu să plecăm. Nu vroiam să stric momentul, aşa că am mai lăsat-o câteva minute. La un moment dat a sărit din braţele mele şi s-a îndreptat spre casa vecină. Nu era nici un gard între case, aşa că puteai foarte uşor să priveşti în partea cealaltă. Reacţia ei m-a luat prin surprindere. Nu credeam să fi făcut eu ceva, aşa că m-am apropiat încet de ea, distanţa dintre noi fiind mică. Privea fix spre locul de parcare al vecinilor.

–          S-a întâmplat ceva?

–          Ascultă. tot ce puteam auzi erau zgomotele făcute de oameni prin casă, dar nimic special doar nimicuri. Este maşina lui. adevărat, se auzeau şi maşini dar am presupus că nu era nimic ciudat în asta. Ce vroia să spună cu „maşina lui”?

Câteva clipe mai târziu o maşină a parcat la vecini şi din ea au coborât un băiat destul de tânăr, aş fi zis că avea în jur de 20 de ani şi o fată foarte aranjată. Erau veseli şi se pare că erau şi împreună. Am simţit cum Alexys s-a tensionat când i-a văzut pe cei doi sărutându-se şi i-a urmărit cu privirea până au intrat în casă, apoi a fugit la fel de repede ca mai devreme. Nu mai înţelegeam nimic din reacţiile ei. Era ceva ce îmi scăpa şi nu ştiam ce. Ştiam că nu este bine să venim aici, dar mereu fac orice pentru ea. Ar trebui să mă învăţ minte şi să mă gândesc la consecinţe înainte să iau o hotărâre. Dar cum pot să fac asta când mă gândesc că refuzul meu ar întrista-o şi dacă ea este tristă nici eu nu mă simt bine. Acum trebuia să rezolv situaţia. Am fugit după ea, însă mi-a fost puţin cam greu să o găsesc. Nu îmi era teamă că ar putea face vreo prostie, pentru că nu este genul violent, dar îmi era frică de propria ei siguranţă. Se urcase sus pe o clădire foarte înaltă. I-am lăsat câteva momente pentru a se linişti, dar am considerat că îi va fi mai bine dacă voi fi cu ea. Am urcat după Alexys şi am găsit-o acolo pe acoperiş, privind întregul oraş. Am rămas departe de ea, însă ştiam că mi-a simţit prezenţa. Nu înţelegeam ce o frământă şi vroiam atât de mult să o întreb, dar nu vroiam să o fac să se simtă şi mai rău. Am stat aşa până ce a început să se lumineze. Ea s-a întors spre mine şi mi-a făcut semn că putem să mergem. Am coborât şi ne-am îndreptat spre hotel. Nu am vorbit pe parcursul drumului. La recepţie ne-a oprit „prietenul meu” să ne spună de camere.

–          Domnule Cullen, au fost eliberate camerele şi vă puteţi muta în ele. Trimit pe cineva să ia bagajele? am observat că Alexys nu era atentă la ce se întâmpla. Acum nu aş mai fi vrut să stau singur, dar depindea de ea.

–          Alexys, mai vrei să schimbăm camerele? a ridicat uşor capul spre mine şi ochii ei erau trişti.

–          Nu mă deranjează să rămânem aşa. Dacă eşti de acord. a spus foarte încet.

–          Atunci rămânem aşa. i-am spus recepţionerului şi am pus mâna în jurul umerilor lui Alexys şi am condus-o până la lift şi apoi în cameră.

Alexys nu a spus nici un cuvânt şi a intrat în baie, aşa că m-am aşezat în pat şi am privit răsăritul. Am încercat să aud ceva din baie, dar nici măcar nu a dat drumul la apă sau ceva. Începeam să îmi fac griji pentru ea, pentru că stătea de câteva ore în baie. Chiar trebuia să ascult sfatul lui Carlisle şi să nu o duc să vadă casa. M-am ridicat şi m-am îndreptat spre uşa de la baie. Am ciocănit, dar nu s-a auzit nimic. Speram să nu fac vreo greşeală, intrând în baie peste ea, dar vroiam să văd cum se simte. Am deschis uşa uşor, şi am văzut-o stând pe jos, lipită de perete, cu genunchii la piept şi cu capul lăsat pe picioare. În câteva secunde eram jos lângă ea. I-am mângâiat părul şi ea şi-a ridicat privirea spre mine. Dacă ar fi fost om, ar fi avut chipul plin de lacrimi, dar aşa doar ochii erau cei care îmi spuneau că este tristă.

–          Cum a putut să mă uite aşa repede, Edward? Cum?

–          Alexys, nu prea înţeleg despre ce este vorba. Cine te-a uitat? am mângâiat-o.

–          Nicholas. Era cu…cu ea…cu Emma. am înţeles că vorbea despre tipa blondă şi băiatul, dar nu înţelegeam ce legătură are cu vecinii. Nick este iubitul meu sau mă rog, fostul. Şi ea a fost cea mai bună prietenă a mea.

–          Îmi pare rău. i-am şoptit.

–          Nu sunt supărată pentru că este cu ea sau că şi-a continuat viaţa, ci doar pentru că nu au trecut decât câteva luni de când am plecat şi nu mă aşteptam la asta. Îmi spunea că mă iubeşte şi că vom fi împreună pentru totdeauna. Am suferit enorm când am aflat ce am devenit şi că nu o să-l mai pot vedea vreodată, doar că nu ştiam că o să treacă aşa repede peste tot ce a fost între noi. El a fost plecat la Londra pentru a-şi termina studiile şi eu l-am aşteptat. A fost un an de zile îngrozitor pentru mine, şi mă suna la câteva săptămâni o dată. Nu m-am supărat şi l-am înţeles că nu îi era uşor acolo, dar nici mie nu mi-a fost. S-a întors şi l-am primit cu braţele deschise, am şters cu buretele acel an din viaţa mea. Am crezut că de atunci aveam să fim fericiţi, însă când a auzit că trebuie să mă mut, s-a schimbat. Era rece şi îmi spunea că el pentru mine s-a întors că altfel putea să îşi facă o carieră în Londra. M-am simţit atât de rău că îl făceam să treacă prin asta, pentru că ştiam ce înseamnă să fi departe de cel drag şi să-l aştepţi să se întoarcă acasă. Îi promisesem că în vacanţă, o să merg să-l văd, dar se pare că nu a mai avut răbdare. Poate fiindcă nu l-am mai sunat, a zis că am uitat de el. Mă certasem chiar şi cu părinţii mei pentru că au hotărât să ne mutăm şi acum regret că i-am supărat. Nu mai simţeam că mă iubeşte când am plecat. a făcut o pauză apoi a continuat. Arăta fericit, nu? Mă bucur pentru el. Măcar el a reuşit să treacă peste tot şi să fie din nou fericit. Emma o să aibă grijă de el, doar sper ca ea să nu păţească la fel ca mine. a oftat şi apoi şi-a pus iar faţa pe picioare. Ce de amintiri frumoase spulberate într-o clipă.

–          Ştiu că doare, Alexys, dar iubirile din viaţa umană nu sunt la fel de puternice ca cele pe care le trăim noi. O să vezi că o să treacă, trebuie doar să fi puternică şi o să găseşti pe cineva care o să te iubească pentru că eşti minunată şi meriţi. mi-a zâmbit puţin şi a lăsat capul pe umărul meu.

–          Sunt o fraieră, nu?

–          De ce crezi asta?

–          Sufăr pentru un băiat. El este om, eu vampir.

–          Să înţeleg că mă faci fraier? am încercat eu să o înveselesc.

–          Suferi şi tu pentru un băiat? a chicotit ea.

–          Aşa îmi place să te văd, veselă şi cu zâmbetul pe buze. Şi nu, nu eşti fraieră pentru că iubeşti şi suferi. Crede-mă! Am fi o lume de fraieri, dacă ne-am lua după asta.

–          Nu toată lumea suferă.

–          Nu toţi odată. am depus un sărut pe creştetul ei, apoi am luat-o în braţe şi am dus-o în pat.

Drumul până la pat mi s-a părut prea scurt. Şi l-am făcut cu paşi umani. Îmi plăcea să simt că o protejez cu braţele mele şi că nimic nu poate ajunge la ea să o rănească. Nu era vorba de răni fizice, ci de sufletul ei care se rănea uşor. Era o fiinţă sensibilă, dar vroia să pară puternică. Mâinile ei s-au prins în jurul gâtului meu şi capul ei era lăsat la baza gâtului meu. Am pus-o uşor în pat şi am vrut să mă întorc să închid la baie, dar ea m-a prins de mână.

–          Te rog, nu pleca!

M-am întins în pat lângă ea şi am strâns-o la pieptul meu. Stătusem atât de mult în baie încât începea să se întunece. Nici unul din noi nu vroia să plece, aşa că doar am stat în pat şi ne-am uitat la televizor, deşi pe mine nu mă prea interesa la ce ne uitam, o simţeam doar pe Alexys care se liniştise şi se simţea mai bine.

–          Edward?  O să mai simt vreodată pentru cineva, ceea ce am simţit pentru…el? şi-a ridicat capul puţin pentru a mă putea privi.

–          Da. Şi sentimentele o să fie mult mai puternice. O să îţi dai seama când o să întâlneşti persoana potrivită. şi-a lăsat iar capul pe pieptul meu.

–          Edward?

–          Da.

–          Ce m-aş face fără tine?

–          Cred că ţi-ar fi mai bine. am chicotit.

–          Nu, nu cred. Poate doar ţie pentru că ai scăpa să te mai înnebunesc cu problemele mele. a mormăit şi eu i-am ridicat bărbia pentru a mă putea privi în ochi.

–          Nu te înveţi minte niciodată să nu te mai subestimezi atât, nu? Of, Alexys, ce mă fac eu cu tine?

–          Hm, n-am nici o idee.

–          Să nu te mai aud vreodată că spui asemenea lucruri despre tine. Ne-am înţeles?

–          Altfel sunt pedepsită? a zâmbit.

–          O să mă mai gândesc la asta. Ştii, Emmett e cel mai bun la dat pedepse, poate mă consult cu el.

–          Oh nu, nu Emmett! am râs de reacţia ei.

–          Glumeam. Nu o să vreau să scap niciodată de tine şi cu atât mai puţin să ai de a face cu ideile lui Emmett. Dar eu doar te rog să nu îţi mai creezi acea imagine negativă despre tine, pentru că nu eşti deloc aşa cum te vezi tu.

–          Dar cum sunt?

–          Frumoasă, inteligentă, puternică şi nu eşti nici fraieră şi nici nu mă înnebuneşti cu nimic din ceea ce faci. Eşti…eşti perfectă. Cum să scap eu de aşa o fată? Carlisle şi Esme s-ar supăra foarte tare pe mine.

–          Edward, pot să te rog ceva? a şoptit după câteva minute.

–          Sigur, orice pentru tine.

–          Îmi promiţi că nimeni şi nimic nu o să ne despartă sau o să ne facă să ne certăm între noi?

–          Nu ar avea cine să intervină între noi.

–          Îmi promiţi?

–          Îţi promit că indiferent ce va fi voi fi mereu lângă tine şi nu voi lăsa nimic să îţi facă rău. mai făcusem promisiunea asta o dată şi am încălcat-o. Am plecat de lângă Bella şi am lăsat ca ceea ce sunt să ne despartă. Sper doar ca măcar pe Alexys să nu o rănesc. M-aş urî dacă aş dezamăgi-o.

–          Mulţumesc! mi-a dat un pupic pe obraz şi apoi am continuat să ne uităm la film.

Restul zilelor s-au desfăşurat fără alte incidente neprevăzute. Doar ne-am plimbat prin Chicago şi ne-am bucurat de această vacanţă. Am mai vorbit cu Carlisle şi mi-a spus că dacă Alexys se simte bine şi nu are probleme cu amintirile, putem să mai stăm câteva zile. Aşa s-au făcut două săptămâni de stat în oraşul nostru natal. Nu făceam cine ştie ce. Seara ieşeam şi priveam luminile şi clădirile oraşului, iar ziua stăteam de vorbă şi ne povesteam vieţile. Mai mult eu îi spuneam despre tot prin ce am trecut de când sunt vampir, pentru că ea era un nou-născut şi din viaţa umană nu îşi amintea mare lucru. Ei i-a fost puţin greu când a trebuit să plecăm, dar i-am spus că o să mai venim şi s-a bucurat. Drumul de întoarcere a fost mai frumos pentru ca Alexys era atât de fericită încât cânta orice melodie era la radio. Şi eu mă simţeam bine când o vedeam cât de mult s-a schimbat în urma acestei revederi. Era o schimbare în bine. Nu mai era aşa retrasă şi avea mai multă încredere în mine. Zâmbea mai des şi asta mă făcea şi pe mine să fiu vesel. Am parcat maşina în faţa casei şi Esme a ieşit să ne întâmpine.

–          Copii! a luat-o în braţe pe Alexys. Ce mă bucur că eşti bine, Alexys! Ne-am făcut griji pentru tine.

–          Edward a avut grijă de mine.

–          Mă bucur că v-aţi distrat. Te văd mai veselă.

–          Cred că tot lui Edward trebuie să-i mulţumesc pentru asta.

–          Sigur, mamă, pe mine să nu mă îmbrăţişezi. Ai uitat aşa repede de fiul tău?

–          Oh, Edward, nu te mai prosti! mi-a spus după ce i-a dat drumul lui Alexys. Ştii că vei fi întotdeauna copilaşul meu, doar că mi-am făcut griji pentru ea. m-a îmbrăţişat mama şi pe mine. Tatăl tău a spus că poate fi periculos, dar se pare că este mai puternică decât am crezut.

–          Nici nu ai habar ce puternică este! am chicotit.

–          Pe zi ce trece semeni tot mai mult cu Emmett! m-a tachinat Esme. Hai în casă, copii!

Am intrat cu toţii şi am remarcat că erau o grămadă de cutii prin casă.

–          Esme, ce este cu toate astea?

–          Ah, voi nu ştiţi. Tanya ne-a anunţat că vor să rămână o perioadă în America de Sud, aşa că ne-au lăsat să ne aducem lucrurile aici.

–          Asta înseamnă că…m-am îndreptat spre camera de zi…da, super, pianul meu! am ţipat bucuros.

–          Ştiam eu că o să fi fericit.

–          Cânţi? m-a întrebat Alexys.

–          Da, îmi place din când în când să mă relaxez la pian. Hai să îţi cânt ceva. am luat-o de mână şi am aşezat-o pe bancă, lângă mine. Am atins clapele pianului şi am redat melodia care am compus-o pentru Esme.

„Mulţumesc fiule!” gândea ea. Când am terminat melodia, Emmett şi-a făcut apariţia.

–          Eddie, cât mă bucur să te văd! Să ştii că o să-mi lipsească liniştea din casă. a râs.

–          Emmett, nu fi rău cu fratele tău, cântă foarte frumos.

–          Mulţumesc, mamă, dar Emmett este doar invidios fiindcă nu i-am scris şi lui un cântec.

–          Astea sunt doar pentru fete. Ai putea să scrii pentru Alexys. a făcut el cu ochiul către ea. „Cum v-aţi distrat în vacanţă? Aveţi reclamaţii de la hotel? A mâncat fata vreun omuleţ?”

–          Emmett, să nu îndrăzneşti să-i faci rău!

–          Hei, frăţioare, ştii că eu nu le fac rău la fete, doar le atrag!

–          Of, Emmett, nu o să te schimbi niciodată, nu? a chicotit Alexys. Chiar mă bucura să văd că se înţelege bine şi cu ceilalţi şi că nu se mai fereşte de ceilalţi.

„Wow, Eddie, ce i-ai făcut de vorbeşte?”

–          Em! am ţipat la el.

–          Bine, bine, gata tac!

–          Nu-ţi face griji, Alexys, o să te obişnuieşti cu felul lui Emmett de a fi.

–          Nu mă îndoiesc.

–          Carlisle, este la muncă, dar abia aşteaptă să vă vadă. ne-a spus Esme. Nu ne spuneţi şi nouă cum a fost în Chicago?

„Mai ales detaliile picante.” sugera Emmett, dar i-am aruncat o privire care l-ar putea tăia în bucăţele. „Bine, putem sări peste alea.”

Alexys a început să-i povestească despre cât de frumos este Chicago şi cât de mare era camera de hotel. A sărit peste amănuntele cu împărţitul camerei de hotel sau incidentele de la ea acasă, nu i-a spus nici de faptul că am declarat-o ca fiind soţia mea. Ştia ce era de povestit şi detalii pe care Emmett nu trebuia să le audă vreodată. Am fost surprins când am văzut uşa deschizându-se şi au intrat Rosalie şi Jasper. Jazz avea braţele pline cu pungi de cumpărături.

–          Edward, frate, mi-ai lipsit! a dat drumul la cumpărături şi a venit să mă îmbrăţişeze.

–          Şi mie, Jazz!

–          Jasper, hainele mele! a ţipat Rosalie la el.

–          Şi eu mă bucur să te văd, Rose. am tachinat-o.

„Sentimentul este reciproc.”

–          Hei, Alexys, ce mai faci? A avut grijă de tine? a întrebat-o Jasper.

–           Bună, Jasper! Nu ştiu, ai avut grijă de mine, Edward? m-a întrebat ea dulce. Se pare că se simte deja ca în familie.

–          Neapărat trebuie să stai cât mai puţin timp cu Emmett, se pare că este contagioasă boala asta a lui. am chicotit.

–          Edward, dacă mai pleci o încurci rău de tot. I-ai lăsat pe ăştia doi să mă bată măr la toate jocurile. Ca pedeapsă a trebuit să merg cu Rosalie la mall şi să-i car sacoşile. Bine că ai venit acasă!

–          Nu a fost chiar aşa rău, Jasper! Emmett putea să se gândească la lucruri mult mai îngrozitoare decât o zi la mall! îl acuza Rose.

–          O zi la mall este cel mai urât coşmar al meu. a recunoscut el.

–          Când o să se întoarcă Alice, o să afle cu siguranţă părerea ta despre cumpărături. Să fi sigur că nu o să îi placă. l-a ameninţat ea.

–          Stai puţin, am întrerupt cearta celor doi. Alice nu s-a întors?

„Edward, trebuie să vorbesc ceva cu tine. Singuri.” gândea Jasper. Am mers în pădure pentru ca ceilalţi să nu ne audă.

–          Ce s-a întâmplat, Jasper? De ce nu s-a întors, Alice? Mi-a promis!

–          Uşurel. Alice nu mai este în Forks.

–          Dacă nu este acolo, trebuia să fie deja acasă.

–          Alice este în Massachusetts.

–          Ce face acolo?

–          Edward, o să mergem la universitate acolo.

–          Şi asta era ceva ce nu trebuia să afle ceilalţi?

–          Nu, doar că o să mergem al Dartmouth, eu, Alice şi…şi Bella.

–          Poftim? Dacă nu eram vampir, aş fi spus că nu am auzit bine.

–          Alice i-a propus Bellei să meargă la facultate cu noi.

–          Merg şi eu.

–          Îmi pare rău, Edward, nu poţi.

–          Nu înţeleg. De ce?

–          Alice a dat ordine clare să nu apari pe acolo. A spus că ea a respectat regulile tale şi acum este rândul ei să îţi pună condiţii. Cea mai importantă este că nu ai voie să vi în Massachusetts. Şi cu atât mai puţin să o cauţi pe Bella.

–          Prosti! Alice nu a respectat ordinele mele. I-am spus să nu o oblige pe Bella să facă ceva ce ea nu vrea.

–          Dar nu a obligat-o nimeni, a acceptat singură.

–          Bella nu ar fi fost de acord ca altcineva să-i plătească facultatea.

–          Ba da, Edward, a fost de acord pentru că are nevoie de un timp singură.

–          Jacob nu merge?

–          Am pomenit eu ceva de vârcolac?

–          Asta înseamnă că s-au certat.

–          Tot ce ştiu de la Alice este că Bella vrea să stea o vreme fără tine sau el.

O vreme fără mine sau el, asta înseamnă că există o şansă ca ea să vrea să se întoarcă la mine după această perioadă. Oare mă mai iubeşte? Alexys avea dreptate, ar fi trebuit să o sun şi să vorbesc cu ea, poate că până la urmă mă vrea înapoi.

–          Edward, tot ce te rog, este să nu îţi mai faci speranţe. Dacă Bella o să vrea să se întoarcă la tine, o să o facă, dar nu vreau să se întâmple să cazi iar în depresie şi să pleci departe de noi. Abia te-am recuperat. Şi mai ales acum şi Alexys are nevoie de tine.

–          O să am grijă, Jasper. Şi de mine şi de Alexys.

–          Dar dacă te împaci cu Bella, o să mai ai grijă de Alexys?

–          Normal. I-am promis că nimic nu o să intervină între noi.

–          Edward, tu nu vezi, nu-i aşa?

–          Ce să văd?

–          Alexys ţine foarte mult la tine.

–          Ştiu asta.

–          Nu, Edward, nu ştii. Ţine mai mult decât ca la un frate.

–          Poftim? Ce prostii sunt astea, Jazz? Dacă te-ai molipsit de la Emmett, să ştii că nu am chef de glume.

–          Nu glumesc deloc, Edward. Sunt cât mai sincer posibil. Tu nu ai remarcat sclipirea din ochii ei atunci când eşti lângă ea? Nu vezi cum se luminează când te vede? Şi tu eşti diferit de când ai întâlnit-o. Eşti mai vesel, îţi place să ai grijă de ea şi nu laşi pe nimeni să o atingă măcar.

–          A trecut prin multe şi eu am fost lângă ea când a avut mai mare nevoie. Asta este tot!

–          Eşti orb, Edward, orb! Vă potriviţi atât de bine şi nu vrei să vezi. Continui să fugi după o amintire, după o nălucă. Termină să te mai chinui singur. Eşti aşa masochist.

–          Nu fug după nimeni, Jasper. Pur şi simplu o iubesc pe Bella şi nu pot să trec peste asta.

–          Şi Alexys te iubeşte pe tine. Cum o să rezolvi asta?

–          Gata, Jasper! M-am săturat de discuţia asta! am ţipat nervos.

–          Treaba ta, Edward! Alergi după amintirea Bellei şi dai cu piciorul la dragostea pe care ţi-o poartă Alexys. Îmi pare rău să îţi spun asta, dar nu te răneşti numai pe tine. Trebuie să ţi cont şi de restul lumii. Bella vrea să treacă peste ceea ce a fost, ar trebui să procedezi şi tu la fel. Refă-ţi viaţa cu Alexys şi uită trecutul!

–          Am terminat cu acest subiect, Jasper!

Nu a mai spus nimic, doar a plecat şi m-a lăsat singur în pădure. Eram atât de nervos încât atunci când am lovit trunchiul unui copac, l-am rupt în jumătate. Nu, nu credeam nimic din ce mi-a spus Jasper. Şi totuşi am aflat că Bella pleacă fără Jacob, asta înseamnă că aş putea să vorbesc cu ea şi să îi explic de ce am plecat şi că am făcut o mare greşeală.

M-am aşezat pe iarbă pentru a mă calma şi în minte îmi veneau imagini cu Alexys din vacanţa noastră. Am analizat cuvintele lui Jasper şi ce s-a întâmplat în Chicago. Am trecut-o drept soţia mea, dar am făcut asta doar pentru că nu îmi place ca ceilalţi bărbaţi să o privească. Asta…asta e…gelozie. Nu, este vorba doar despre protecţie. Se relaxează la atingerea mea şi o fac să zâmbească. Oricine o poate face să zâmbească şi să uite de supărări. Nu mai luasem până acum lucrurile la analizat, pentru că totul mi se părea că se desfăşoară în mod normal. Şi aşa şi este. Sunt mai mult ca sigur că Alexys nu mă iubeşte, doar ţine la mine pentru că am ajutat-o când era singură. Săptămâna trecută suferea pentru că iubitul ei se vedea cu altcineva şi în câteva zile nu ai cum să ajungi să iubeşti pe cineva. Nu, asta este imposibil. O să găsesc o modalitate să merg să o văd pe Bella fără ca Alice să afle, deşi asta o să fie cam greu. Trebuie să fie ceva spontan şi fără să mă gândesc prea mult la asta. Chiar trebuia să am o soră care vede viitorul? Nu putea să facă orice altceva?

Trebuia să vorbesc cu Jasper şi să îmi cer scuze pentru cum m-am purtat. El doar îşi spunea părerea, nu trebuia să reacţionez aşa urât. Pe lângă asta trebuia să aflu mai multe detalii despre plecare. Am vrut să mă ridic, dar Alexys s-a oprit în dreptul meu.

–          Eşti bine? Jasper a venit nervos şi am crezut că v-aţi certat. Am venit pentru că ştiu cât de greu îţi este după astfel de ieşiri. mi-a mângâiat obrazul parcă să se convingă de faptul că nu am nici o rană.

–          Este în regulă. Am avut o mică discuţie contradictorie cu Jasper, atâta tot. Nu trebuia să te îngrijorezi.

–          Dacă vrei pot să plec. a dat să se întoarcă, dar i-am păstrat mâna pe obrazul meu.

–          Nu! Te rog, nu pleca!

Sunt aşa un egoist, mă gândesc numai la mine! De ce nu am lăsat-o să plece? Poate pentru că am nevoie de ea mai mult ca oricând. Ea ştie când sunt trist sau sufăr şi cum să mă scoată din acea stare. Oare Jasper chiar avea dreptate? M-am uitat în ochii ei, care erau la fel de frumoşi ca întotdeauna şi nu îmi plăcea să o văd tristă. Acum era îngrijorată pentru mine. Trebuia să scap de toate aceste îndoieli din capul meu.

–          Alexys, pot să te întreb ceva?

17 răspunsuri la Capitolul 26 – Trădare şi iubire

  1. alexa zice:

    A aparut si capitolul 26. Am muncit mult la el si sper sa va placa. Edward afla de faptul ca Bella pleaca la facultate si nu stiu daca aceasta este cea mai potrivita reactie insa mai afla si lucruri despre Alexys. Hm, incurcata situatia…eh, iesim noi si din ea. Nu stiu daca o sa va bucurati sau nu, dar m-am gandit mai bine si daca vroiam sa termin ficul, acum am mai primit niste idei si as vrea sa le folosesc. Sper ca nu v-ati plictisit deja de fic si ca o sa fiti alaturi de mine pana la sfarsit.
    V-am pupat
    Alexa

  2. alexandra zice:

    abia astept urmatorul capitol

  3. Mary zice:

    imi place…dar sper ca bella sa ramana cu edward…bafta la scris:*

  4. Alice zice:

    woow……….sooper:P:P

  5. dido zice:

    SUPERB!!!!!:X:X:X n’am cuvinte….plin de sentimente,emotii si mai este si lung:D ah..m’ai lasat in aer cu intrebarea,abea ast continuarea:X spor la scris si multa inspiratie!pup:*

    P.S.” Ai primit mail’ul meu?sper ca da…mi’ar placea sa’ti stiu parerea,dar sincera.”

    • alexa zice:

      Mersi, Dido! Am vrut sa ma revansez pentru ca v-am lasat sa asteptati. Eh, intrebarea vine in urmatorul capitol pe care sper sa il termin mai repede.
      Am primit mail-ul si sunt superbe. Imi place modul in care vezi viata si tot ceea ce ne inconjoara. Iti ajung la suflet, cuvintele tale. Sper sa nu te lasi de scris!
      Te-am pupat
      Alexa

  6. iulii zice:

    e superb.:x

    la restul nu ti’am lasat comentarii.. dar sa stii.. e SUPERBB!!

    cand e next’ul?:>:>

    de abia astept.:x

    • alexa zice:

      Iulii imi pare bine ca mi-ai spus ceea ce crezi despre ficul meu si sper ca o sa imi mai scri. Next-ul este deja in lucru, deci nu cred ca o sa mai dureze atat de mult.

  7. klauss33 zice:

    wow….deci is confuza,fericita,in culmea fericri si iarasi confuza…..
    As vrea sa te strang in brate acum….sa dansez dansul fericirii……….yupiiiiii…..
    gata….toata lumea pe aici e confuza,si aici ma refer la triunghiul amoros…Bella,Edward,Alexys…
    despre motivele Bellei am vb capitolul trecut,asa ca trec la ceilalti doi….
    Alexys….ea inca mai isi aduce aminte de viata ei umana,am vz ca a afectat-o ce-a vazut in Chicago…era normal,nici eu nu inteleg cum de-a putut sa o uite asa repede,dar se pare ca Edward are in definitiv dreptate la unii oamenii mintea e ca o sita….uita repede,trece repede peste anumite evenimente….ea a gasit in Edward un stalp,un umar care a inteles-o inca de la inceput….cu timpul a inceput sa il cunoasca mai bine,si da probabil ca nutreste anumite sentimente pt el,dar inca nu si-a dat seama ce anume simte…imi place de ea ca totusi se gandeste ca Edward ink o iubeste pe Bella,si il impinge de la spate sa incerce sa lupte pt ea,asta e chiar dragut…..
    cat despre Edward….hard….iubirea pt Bella inca exista,stiu sigur asta….Doamne,eu sunt prima care isi doreste sa fie impreuna….dar….imi doresc sa fie bine pt toti,asa ca….fie ce o fi….
    „O vreme fără mine sau el, asta înseamnă că există o şansă ca ea să vrea să se întoarcă la mine după această perioadă. Oare mă mai iubeşte?” iubirea pt ea e mai presus de el,poate intr-adevar simte si el ceva pt A. dar nu cu aceeasi intensitate,A.a fost langa el si l-a distras…si da,se potrivesc din multe puncte de vedere,asa cum a spus si Jasper,dar inimii nu ii poti porunci.Sper sa reuseasca sa isi de-a seama ce simte cu adevarat pt ambele….nici eu nu imi doresc sa fuga dupa amintirea Bellei,dar….o iubeste,fir-ar!!!sunt prea indragostita de cartiile si filmele francizei,asa ca iarta-ma ca ma repet,dar sunt indragostita de ideea ca ei se iubesc mai presus de orice obstacol,si indiferent cat timp va trece peste ei vor fi impreuna….
    Jasper are dreptate in mare parte,dar o parte din mine spera sa se insele.
    ioi….oricum,mi-a placut in Chicago,iarasi….descrierea ti-a iesit la perfectie,ai fost cumva pe acolo?hi hi hi
    na,cap e minunat,mereu ma da peste cap,cu intorsaturile de situatie pe care o ia povestea…niciodata nu stiu cu cine sa mai tin…eu nu m-am plictitsit de fic,si orice ai hotara eu sunt aici…dak ar fi dupa mine ti-as spune sa nu il mai termini niciodata numai k sa citesc la nesfarsit.Abea ast nextul….banuiesc ca e din perspectiva Bellei,abea ast sa vad cum ii e sa fie la distanta de Jake,cine stie ce va descoperi….Dar acum ma intreb,oare va reusi Edward sa vb cu ea?sa ii explice de ce a plecat?ma gandesc ca ar fi bine pt ei sa lamureasca lucruriile,abea atunci Bella va putea sa ia o hotarare onesta…cand va stii si perspectiva lui Ed…..
    spor la urmatorul….abea ast…..
    kisses&hugs(a lot)

    • alexa zice:

      Da, cam astea sunt starile prin care trec si eu, pentru ca habar nu am cum sa-i fac sa reactioneze pe Edward si Alexys. Cel putin este bine ca iti place. L-am facut pe Edward sa afle de Bella, doar ca hm, inca nu m-am gandit si ce o sa faca mai departe. 😀 Sper ca nu este prea multa confuzie, dar eu cred ca asta ii da farmec ficului.
      Am vrut sa arat si viata umana a lui Alexys pentru ca in viziunea mea ea a suferit mult inainte si o data cu trecerea la nemurire si mai mult, asa ca vroiam sa intelegeti ca ea nu incearca sa profite de Edward sau sa-l faca sa-i cada la picioare. Da sunt cateva lucruri pe care si le aduce aminte, dar majoritatea sunt in ceata, si ceea ce s-a intamplat in Chicago a fost un soc pentru ca ea chiar l-a iubit pe Nick. Pai, am incercat sa arat ca lui nu prea ia mai pasat de ea de cand a plecat la Londra si nu prea o mai iubea.
      Edward a trecut prin atat de multa suferinta, traind 109 ani ca vampir cu setea aceea ingrozitoare tot timpul plus ceea ce s-a intamplat cu Bella, asa ca de prima data cand a vazut-o pe Alexys a simtit ca ea este trista si chiar vrea sa o ajute. La partea cu sentimentele si ea are anumite semne de intrebare, deci ramane de vazut. Exact cum am spus si mai devreme, Alexys a inteles ca Edward o iubeste foarte mult pe Bella si stie ca si el ar fi facut acelasi lucru daca ar fi fost vorba de ea si Nick. Nu vreau ca lumea sa creada ca ea vrea sa puna mana pe Edward si sa intervina in „relatia” lui cu Bella, de aceea incearca sa ii mai dea impulsuri lui Edward.
      Iubirea a fost, este si va ramane un mare mister pentru noi toti! 😉 Discutia cu Jasper cred ca a fost cam dura, dar am considerat ca trebuie sa-l aduca cineva pe Edward cu picioarele pe pamant, sa nu mai viseze sau sa traiasca in trecut, ci sa realizeze ce se intampla in jurul lui. Stiu ca mereu va fi aceasta problema cu cartile si filmele pentru ca ele vad diferit de mine relatia celor doi.
      Sincer nu am fost in Chicago, dar mi-ar placea. La descriere m-au ajutat foarte mult pozele si informatiile de pe net. Ma bucur daca am reusit sa va plimb prin acel oras, fara sa fi fost acolo macar o data. Stiu si eu incep sa cred ca sunt prea multe incurcaturi. 😀 Nici eu nu as vrea sa-l termin pentru ca imi place, dar la un moment dat o sa fie prea plictisitor sa ii mai fac sa alerge unul dupa altul. Hm, nextul incepe tot cu Edward, dar poate pana il termin de scris intervine si perspectiva Bellei.
      Si eu ma intreb daca Edward o sa reuseasca sa ii spuna Bellei sau nu. Alice a fost cam dura in conditiile ei, dar ea face totul pentru Bella. S-a intors roata si Alice a avut posibilitatea sa se razbune pe Ed pentru ca i-a impus anumite reguli. Mai devreme sau mai tarziu lucrurile se vor lamuri cu siguranta.
      Lucrez, lucrez…la urmatorul capitol. Mersi ca esti alaturi de mine la fiecare capitol si imi spui parerea ta. Sa stii ca de multe ori dupa ce am citit comentariul tau stateam si ma gandeam daca nu este mai bine ca personajele sa reactioneze altfel decat gandeam eu. M-ai ajutat de multe ori doar prin simplul fapt ca imi impartasesti gandurile tale si iti multumesc pentru asta.
      Te-am pupat
      Alexa

  8. deya:x. zice:

    super tare capitolu`asta:x.abia astept nextu`.sa vad cum ii e bellei:).Spor la scris scumpa:*.

  9. Deny zice:

    Complicata situatie. Ce pot sa spun.. 😐
    Pun pariu ca vrea sa o intrebe daca e adevarat ce a zis Jazz. 😡 🙂 :> 😡
    Dar, daca o suna pe Bella.. o sa fie prea rau…
    Superb. 😡

  10. ella23 zice:

    per ca edward ramane cu bella. Pur si simplu ma fascineaza poveste lor de dragoste. Intotdeauna am crezut ca jacob nu este potrivit pentru ea.

  11. Alexya zice:

    Wow :O … in sfarsit i-a spus Jasper lui Edward sa isi deschida ochii. Alexys tine foarte mult la Edward, dar chiar si un prost si-ar da seama ca e ceva mai mult la mijloc.
    Se pare ca Edward e exceptia :)) .
    Oare va reusi Edward sa mearga sa o vada pe Bella? Oare ce se va intampla daca reuseste? Dar cu Alexys cum ramane?
    Prea multe intrebari si sunt foarte nerabdatoare sa trec la urmatorul capitol 😀 .
    Take care,
    Alexys

    • alexa zice:

      Pai cineva trebuia sa o faca, si daca nu Jasper atunci cine? :)) Hm…eu cred ca Edward nu a vrut sa vada aceste lucruri, dar cine stie…poate isi pune ochelari:))
      Geamano mai usor cu intrebarile, ;)) o sa raspund scurt la fiecare. Poate. Ceva important. O sa fie bine. Stiu ca te-am facut si mai curioasa, dar sta in firea mea.
      Te-a pupat
      geamana ta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s